Anul Vechi & Anul Nou

În ziare vechi poți găsi o multitudine de subiecte interesante și relevante atât pentru prezent, cât și pentru viitor. Digiteca Arcanum îți pune la dispoziție o gamă largă de publicații vechi, scrise în limba română. 

O scurtă cercetare ar putea să evidențieze tradiții și obiceiuri, care astăzi nu mai sunt de actualitate. Totuși, chiar și în prezent se păstrează reminiscențe ale trecutului a căror însemnătate oamenii de astăzi nu o cunosc. De exemplu, cine ar putea să ne spună de ce Noul An este întâmpinat prin bubuituri și alte manifestări gălăgioase? Sau poate că în acest mod este alungat anul cel vechi? Să vedem ce spun câteva articole apărute în mai multe ziare vechi. 

În publicația Foaia Poporului din 3/15 ianuarie 1899, anul 7, nr. 1, apărută la Sibiu, se notează:

„Cu anul vechiu trec bucuriile puţine ce-am avut, dar’ trec şi multele dureri, cumplitele necazuri, cu anul nou sosesc în veselie nădejdile într'un traiu mai fericit şi hotărîrea de-a lupta şi de-a stărui, după cum ne învaţă păţaniile înţelepte ale anului vechiu. Este o comoară de păţănii anul care moare, ear’ noul an comoară de înveselitoare nădejdi ne-aduce. Şi dacă anul vechiu îngroapă cu sine multe bucurii şi suferinţe, anul nou ne întîmpină cu făgăduieli cari ne însăninează sufletul şi inima ne-o încălzesc. Eată de ce lumea s’a îndatinat să petreacă în veselie noaptea cea din urmă a anului, şi cu bucurie să primească venirea noului an.” 

De asemenea, în revista Convorbiri Literare din 4 ianuarie 1888, anul 22, nr. 1, apărută la București, notează despre una dintre rațiunile uratului cu ocazia momentului trecerii dintre ani: 

„Ceata cea veselă cutreeră satul şi ajunge la curtea boierească unde se înmulţeşte cu toate slugile casei; cine ştie să umble cu biciul cel lung de surugiu, plesneşte şi pocneşte, de-ţi bubue urechile ca să gonească anul vechiu [...]”

În general, nădejdea pentru o viață mai bună i-a determinat pe unii să privească venirea noului an ca pe un lucru bun, mult așteptat, care să ofere ocazia unui nou început. Poate că acesta este și motivul pentru care, în chip simbolic, se îngropa anul vechi. Chiar și așa, existau și opinii diferite, aparținând acelora care erau de părere că anului vechi trebuie să i se mulțumească pentru ce a adus. 

În publicația Familia din 9 ianuarie 1883, anul 19, nr. 2, apărută la Oradea Mare se scriu următoarele rânduri:

„Mici și mari, toți ai familiei, s’asadză atunci în giurul întinsei mese, catafalc măreț strălucind de albăţa pânzelor ridicat repausatului an, somptuos împodobită cu talere de faienţă, servicii de argint, cupe de cristal şi bogat încărcată cu feluri de mâncări gustoase şi beuturi îmbătătore, ea ademenesce privirile comesenilor şi satură pofta lor. Şi anul vechiu e îngropat.” 

Uneori, trecerea dintre ani era văzută în chip satiric, căci modul cel mai facil de a trece peste greutăți este prin intermediul râsului. Asemănător unei piese de teatru, actori ce întruchipau Anul Vechi și Anul Nou intrau în scenă pentru a stârni zâmbete în publicul participant. Iată un fragment din publicația Familia din 7 ianuarie 1879, anul 15, nr. 2, apărută la Oradea Mare: 

„La 12 ore apare în sală anul vechiu îmbrăcatu țărănesce ca unu moșnegu, și târându-se abia pe o cârjă, îsi numera bunetățile și pacea care a adus’o lumei, vorbesce de bune și de rele, împarte bobârnace satirice încoce și încolo, din cari au fost norocoși a primi și brasiovenii, pentru passivitatea — activistă și… în fine cerându iertare dela domnișoarele cari nu le-a pututu mărita și dându unu ageru bobârnacu tuturor antemergatorilor, salvatorilor și bărbaţilor noştri de încredere, cari au adunatu fonduri și în urma — le-a înfundatu!, dispare alungatu de razele luminei bengalice. Și după elu îndată apare anul nou în costumu frumosu naționalu, promițându toate bunetățile lumei, precum toți la începutu promitu multe și bune, și în fine resultatul este: puține și rele!”. 

La final vă prezentăm o creație lirică din Tribuna din 1/13 ianuarie 1898, anul 15, nr. 1, apărută la Sibiu, ce conține aceeași temă:

„Bătrân de zile — anul vechiu/ În patul de durere/ Să abate singur, istovit,/ În agonie... piere.../ Neplâns de nime, nejelit./ Tiranul astăzi moare.../ Când el cu rele ne-a muncit/ Atunci să-l plângem oare?!/  Dar’ eată... vesel surizând/ Din depărtare vine/ Anul cel nou, i-atât de blând,/ Promite numai bine./ Simbol de pace pare el.../ Isvor de fericire,/ Promite 'nfăţoşarea lui/ Şi focul din privire.../ Poporul românesc din nou/ Zimbind printre suspine,/ Sperează-un viitor mai bun/ Cu anul care vine.../ Şi oare nu-’i înşelător/ Ca tatăl-seu bătrânul...?!/  Dar’ cu speranţă-n viitor/ Nutreşte-se Românul.”