Cine a fost Alexandru Ioan Cuza?

În articolul Alexandru Ioan Cuza - Intăiul domnitor al Românilor apărut în Fulgerul din 28 mai 1912 (anul 4, nr. 30) se face un complex portret al acestei mari personalități politice românești. Publicația amintită poate fi consultată în Digiteca Arcanum printr-un click AICI. 

Cititorul interesat de parcurgerea textului va avea ocazia să descopere informații interesante despre Cuza Vodă. În cele ce urmează vom spicui câteva idei principale din articolul amintit pentru a stârni interesul sau pentru a veni în ajutorul cititorului grăbit. 

„S’a născut în oraşul Bârlad la 20 mart 1820, din părinţi Vornicul loan Cuza şi Sultana, născută Cozadini.” După câte se pare, marile personalități se adună laolaltă. Probabil că această unire în gând și în efort influențează în bine dezvoltarea tinerelor caractere. Fiind trimis la școala Cunin din Iași, tânărul Cuza a avut colegi pe câțiva dintre cei care aveau să joace un rol însemnat în istoria Moldovei și în evenimentele din care „s-a închegat România”. Deși lista este mai lungă, pentru a păstra canonul temporal impus articolelor postate pe internet, îi amintim doar pe Vasile Alecsandri, Alexandru Mavrocordat și Mihail Kogălniceanu. Cu toate acestea, recomandăm parcurgerea textului original. Ceilalți eroi nu trebuie trecuți sub tăcere. 

„Ulterior fu trimis să’şi complecteze studiile la Paris, unde luă bacalaureatul”. Aici „legă prietenii cu tinerii Români ce-şi făceau studiile şi educaţia în capitala Franciei. Acolo, ca şi colegii sei, îşi însuşi sentimentele de libertate, egalitate şi fraternitate ce stăpâneau întreaga lume franceză, sentimente pe cari tinerii Români, reîntorşi în Ţările lor, luptară — şi cu succes—să le transplanteze în societatea românească.” 

Pentru că la Paris studiase Dreptul, după întoarcerea în țară și căsătoria cu Elena - fiica postelnicului Iordache și a Catincăi Rosetti - Cuza ocupă funcția de judecător la tribunalul ținutului Covurlui. În vâltoarea anului 1848, acesta ia parte la „uneltirile ce se urzeau contra Domnitorului Mihai Sturza. Înştiinţat de aceste uneltiri, Domnitorul pune de’i prinde, îi duce la cazarmă unde le aplică constituţia de pe acele vremuri şi’i trimite sub pază la Galaţi în buna tovărăşie a lui Manolache, Costache Epureanu, Gr. Romalo, Vasile Canta, D. Filipescu, Alecu Moruzi, D. Răducanu Rosetti şi alţii, pentru a’i trece Dunărea şi a’i exila la Măcin. Ei scapă şi se refugiază la Brăila, în casa consulului englez şi aiurea.”  

Următoarea funcție pe care a deținut-o a fost ocupată după aproape un an de la evenimentele amintite. Alexandru Ioan Cuza s-a reîntors în țară împreună cu Grigore Ghica „noul Domnitor al Moldovei, care’l numeşte director al ministerului de interne şi apoi parcalab la Galaţi. Caimacanul Vogoridi îl avansează în câteva zile de la rangul de sublocotenent la cel de maior. Cu toate acestea Cuza demisionează ostentativ din funcţiunea de părcălab de Galaţi, motivat pe ingerinţele şi nelegiuirile ce se săvârşise cu ocazia alegerilor pentru Adunarea Naţională.”

Un asemenea fapt îndrăzneț îi oferă tânărului vizibilitate în rândul cetățenilor. Ca semn de recunoștință, gălățenii îl aleg drept reprezentant al lor în Adunarea Națională, o poziție care îi oferă posibilitatea viitorului Domn de a milita pentru democratizarea țării și reducerea decalajului dintre clasele sociale. 

În 1859, la începutul anului, atât Adunarea Națională din Iași cât și cea din București erau puse în fața alegerii noilor domnitori. După cum era de așteptat, situația în Moldova era incertă. În seara de 3 ianuarie, membrii Partidului Național din Adunarea Națională nu au putut cădea de acord asupra persoanei pe care să o propună drept candidat la domnie. În cele din urmă, s-a propus numele lui Alexandru Ioan Cuza, „care nici nu era faţă la acea întrunire, şi se primeşte. Procesul-verbal încheiat în acea sală fu trimis şi celorlalţi deputaţi ai partidului naţional, cari lipseau de la întrunire, între cari era şi Mihail Cogălniceanu. Ei aderă la hotărârea luată şi subscriu procesul-verbal. Cuza, care nu urmărea această candidatură, când i se aduse faptul la cunoştinţă, îl lua mai întăi drept o glumă.”  

Cuza a fost ales Domn al Moldovei în 5 ianuarie. „La 24 ianuar Adunarea Naţională din Bucureşti procedează şi ea la alegerea Domnitorului. Sub presiunea partidului naţional şi mai ales sub presiunea populaţiei Bucureştilor, căreea i se deschiseseră ochii asupra marelor avantaje ce le va avea de câştigat prin Unire, Alexandru Ioan Cuza e ales şi Domnitor al Munteniei, făcând-se astfel primul pas spre realizarea visului scump tuturor Românilor: Unirea.” 

După câte relatează articolul, impactul pe care Cuza Vodă l-a avut asupra noului stat a fost unul benefic. Pe plan extern el a reușit să ridice țara „la o înălțime necunoscută până atunci. Recunoaşterea îndoitei alegeri a Domnitorului, primirea măreaţă şi demnă de un Suveran independent ce i s’a făcut la Constantinopoli, recunoaşterea autonomiei principatelor prin dreptul ce’l recunosc Domnitorului marele puteri de a da excenatorul consulilor din Ţară, cari mai înainte primeau berat de la guvernul turcesc, şi mai ales recunoaşterea de cătră Turcia şi marile puteri protectoare a Unirei proclamată de Cuza-Vodă la 1862 sunt tot atâtea acte măreţe, menite a ridica prestigiul Ţărei noastre în afară.”

Pe lângă aceste binefaceri, în timpul domniei lui Cuza s-au luat câteva hotărâri care aveau să influențeze viitorul românilor. Printre acestea se numără secularizarea averilor mănăstirești, dar și creșterea gradului de participare a cetățenilor la deciziile statului. Acest ultim aspect a fost determinat de lărgirea dreptului electoral și egalizarea drepturilor politice și civile. Un fapt demn de admirație a însemnat dezrobirea țăranilor și împroprietărirea acestora. Pe lângă toate aspectele amintite până acum, merită trecute în revistă și „introducerea noului cod civil și penal, obligativitatea și gratuitatea instrucției publice, fundarea universităților, organizarea armatei și altele.” 

Atât de multe schimbări au atras după sine înmulțirea dușmanilor: „Nemulţumiţii începură a conspira contra lui şi reuşiră a cumpăra cu bani şi cu promisiuni pe câţiva ofiţeri, chemaţi a apăra persoana Domnitorului. In noaptea de 10 spre 11 februar, la ora 4 dinspre ziua, pătrunzând în palatul domnesc din Bucureşti, cer Domnitorului să’şi subscrie abdicarea în folosul alegerei unui Domnitor străin. Alexandru Ioan Cuza, care [...] fusese pentru unire sub un Domnitor străin şi căruia măririle la cari ajunsese nu-i putuse schimba sentimentele, după cum a dat numeroase dovezi, o făcu cu inima uşoară, după cum cu inima uşoară şi fără să fi dorit, urcase treptele Tronului. Conspiratori îl îmbracă în haine civile, îl pun într’o trăsură a căreia cai îi mâna Chiriţa şi’l duc la casa lui Ciocârlan, ear sara este trecut peste graniţă spre Braşov.” 

Aflându-se în străinătate, lui Cuza i s-a propus în repetate rânduri întoarcerea, însă fostul domnitor a refuzat ținându-se de o declarație mai veche: „Eu, din propria mea voinţă, viu a declara solemn că, în împrejurările de faţă, ori-ce Român, sub ori-ce împrejurare, n’ar concura spre dobândirea obştescului ţel, adică principiul proclamat de corpurile statului, este trădător cătră naţie.“

Sfârșitul vieții sale are lor în 5 iunie 1873. Rămășițele i-au fost aduse în țară și depuse la biserica de la Ruginoasa, „unde au fost îngropate în asistenţa unui imens număr de Români, ce au ţinut să stropească cu lacrimele lor mormântul aceluia care a întemeiat România modernă.”