Ziua Culturii Naționale

Identitatea unui popor este strâns legată de cultura lui. Într-un asemenea context, cultura reprezintă un termen greu de definit, întrucât înțelesul său depinde de o varietate de factori individuali, care, la rândul lor, au propriile culturi. Cele mai grăitoare exemple pentru starea amintită aici sunt etniile ce conviețuiesc în același stat, enclave cu specific propriu, care nu doar că trăiesc în spațiul delimitat de un neam majoritar, ci și participă în mod activ la devenirea acestuia. 

De-a lungul existenței sale, orice popor este supus unor permanente tensiuni identitare. Definiția unei nații se află într-o continuă schimbare. Bunăoară, românii s-au format prin melanjul mai multor popoare: daci, romani, slavi etc. Cu toate acestea, legitimitatea următoarei întrebări nu poate fi contestată – este românul din București mai român decât cel din Transilvania sau din Banat? De fapt, ce înseamnă să fii român? Dar bun român?

Ziua Culturii Naționale este un bun prilej de reflecție asupra acestor dileme existențiale. Nu strică nimănui ca ocazional să se înscrie într-un proces de autocunoaștere. Deținerea unei imagini sincere a propriei identități constituie atât o dovadă de luciditate, cât și una de igienă morală. Doar cel care se cunoaște pe sine este în măsură să opteze corect atunci când vine vremea renunțării, păstrării sau asimilării unor concepte culturale. Fie că este determinat de un naționalism exagerat, fie că are legătură cu o atitudine mult prea laxă în legătură cu propria identitate, extremismul reprezintă un pericol permanent. Prin urmare, Ziua Culturii Naționale ar trebui să însemne dacă nu mai mult, atunci măcar o ocazie de redresare culturală.

Această sărbătoare devine cu atât mai importantă cu cât exodul românilor în Occident este departe de a se fi oprit. În străinătate, cei plecați se supun unei inevitabile diluări identitare. Acțiunile întreprinse cu ocazia Zilei Culturii Naționale au menirea de a întări propria identitate, atât a celor de peste granițe, cât și a acelora rămași acasă.

Ziarele aflate în Digiteca Arcanum scriu despre înființarea acestei sărbători naționale. După câte se pare, ideea a aparținut domnului Iorgulescu, fost Ministru al culturii și cultelor: „Cred că așa cum avem o zi națională, ar trebui să avem şi o zi a culturii naționale.” (Foaia Românească, 27 ianuarie 2006, anul 56, nr. 4). Deși afirmația a apărut într-un articol din 2006, ea a fost reluată și în anul 2008: „Ziua nașterii poetului nepereche, Mihai Eminescu, ar trebui să fie integrată într-un calendar național, să fie declarată Ziua culturii naționale, așa cum există și Ziua României. Voi face o propunere în acest sens, în aceste zile.” (Cuvântul Liber, 16 ianuarie 2008, anul 20, nr. 10). Abia în 2010 „Președintele Traian Băsescu a semnat […] decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie ca Ziua Culturii Naționale” (Foaia Românească, 10 decembrie 2010, anul 60, nr. 50). În mod bizar, Legea 238/2010 (Cuvântul Liber, 7 ianuarie 2011, anul 23, nr. 4), propusă de Victor Socaciu, a primit două voturi împotrivă și două abțineri. (Cuvântul Liber, 14 ianuarie 2011, anul 23, nr. 9).

Vă îndemnăm să explorați prin baza noastră de date și să aflați detalii savuroase despre cultura și identitatea românească!