Digiteca Arcanum - cum să cauți în articole scrise în limba română?

 

Digiteca Arcanum - cum să cauți în limba română?

Digiteca Arcanum este locul în care poți găsi milioane de pagini de ziare vechi. În momentul de față, această bibliotecă virtuală cuprinde publicații scrise în limbile maghiară, română și germană. 


Ce trebuie să faci atunci când cauți un termen care s-ar putea să apară exact în aceeași formă în publicații de limbi diferite? Să presupunem că te interesează informații despre orașul Cluj. Deși în limba maghiară sau în germană numele acestui oraș se pronunță și se scrie diferit, există totuși șanse ca el să apară în forma românească în articole germane sau maghiare. Într-un asemenea caz, îi poți cere algoritmului să caute doar în ziarele scrise fie în română, fie în germană, fie în maghiară sau, bineînțeles, în toate. Ce-i de făcut? După ce vei căuta utilizând cuvântul-cheie Cluj vei observa că în partea de sus a paginii, sub căsuța de căutare, apar câteva caracteristici ale căutării. Vei vedea cu text roșu caracteristica Subiect. Dă click pe aceasta.


Se va deschide un meniu sub forma unei liste în care poți să bifezi limbile incluse în procesul de căutare. În imaginea de mai jos se poate vedea că este selectată limba română.

 


Există însă și o variantă mai simplă de a executa căutarea doar în interiorul articolelor scrise într-o anumită limbă. În cazul acesta, după ce ai cerut algoritmului să caute texte în care apare cuvântul Cluj te folosești tot de caracteristicile de sub căsuța de căutare. În partea dreaptă se află caracteristica Limba. După selectarea ei se va deschide un meniu care îți va oferi ocazia de a alege limba dorită.



Foarte important este ca la următoarea căutare să te asiguri că setările anterioare să nu fi rămas. Ce se întâmplă dacă este selectată în procesul de căutare o singură limbă? În acest caz, căutarea va afișa rezultatele identificate doar în articolele scrise în limba selectată. Dacă ai întrebări nu ezita să ne contactezi! 

Digiteca Arcanum îți pune la dispoziție nenumărate informații privitoare la nenumărate subiecte. În acest moment, baza noastră de date este în creștere.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Bojdeuca lui Ion Creangă

Cum a apărut bradul de Crăciun?

Din amintirile unui crupier