Timotei Cipariu și apărarea limbii române

Suntem convinși că Digiteca Arcanum este un loc numai bun pentru înțelegerea limbii române. Bineînțeles că aspectul lingvistic al unui neam reprezintă o unealtă importantă de cunoaștere a acestuia. 

Dintre milioanele de pagini pe care le găzduiește Digiteca Arcanum ne-am oprit asupra unui articol dedicat lui Timotei Cipariu, o personalitate de o foarte mare importanță în ceea ce privește păstrarea limbii române în spațiul transilvănean. Conform numărului 128 al Gazetei Transilvaniei, apărut în iunie 1905, Timotei Cipariu a fost un dascăl român „mic de statură dar cu inima mare şi cu ochii pătrunzători, ce scânteiau de însufleţirea pentru naţiunea română, limba şi cultura ei, care l-a hrănit în toată viaţa sa”. Potrivit aceluiași text, importantul apologet al culturii române a luat atitudine atunci când au fost formulate păreri potrivnice originii latine a limbii române. 

Deși a fost copilul unei țărănci din Pănade sau, poate mai bine fie spus, datorită faptului că a avut ca mamă o româncă țărancă, Timotei Cipariu „a muncit în agrul științelor și al școlii române până ce a ajuns 82 de ani ai viețuirii sale, în istoricul orășel al Blajului.” 

Implicarea lui Timotei Cipariu în păstrarea și promovarea culturii române s-a făcut aproape fără rest. Conform cuvântării sale de la inaugurarea Asociațiunei Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, neamul românesc a fost greu încercat de-a lungul istoriei. „Însă din toate aceste ruine, providența ni-a conservat încă în aceste dureri cumplite un tesaur neprețuit, pe care nu ni-l’au putut răpi nici sabia învingătorului, nici cruzimea tiranului ce domnea pe corpurile noastre, nici puterea fizică, nici politica infernală, - un tezaur născut cu noi dela țâțele maicii noastre, dulce ca sărutările mamelor, când ne aplecau la sânul lor! tezaur, mai scump decât viața, tezaur, care de l’am fi pierdut, de l’am pierde, de vom suferi vreodată, ca cineva cu puterea sau cu înșelăciunea sau cu momele să ni-l răpească din mâinile noastre, - atunci mai bine să ne înghită pământul de vii… Cel puțin să ne adunăm la părinții noștri cu acea mângâiere, că nu am trădat cea mai scumpă ereditate, fără de care nu am mai fi demni de a ne numi fiii lor, limba română.” (Gazeta Transilvaniei, iunie 1905, nr. 128,  În amintirea lui Timoteiu Cipariu). 

Chiar dacă afirmația lui Timotei Cipariu în contextul de azi ar putea fi înțeleasă ca fiind înclinată înspre extremă, totuși atitudinea pasivă pe care mulți exponenți ai prezentului o au față de limba română ne face să întărim ideea că neamul românesc trebuie să păstreze vii exemplele bune lăsate de înaintași. 

De vreți să aflați mai multe despre opera și personalitatea lui Timotei Cipariu înarmați-vă cu timp! Intrați pe Digiteca Arcanum, scrieți între ghilimele englezești Timotei Cipariu (“Timotei Cipariu”) și începeți să descoperiți informații savuroase! Nici că se putea mai simplu, nu-i așa?!