Ziua Internațională a Femeii

 

Ziua Internațională a Femeii, sărbătorită în data de 8 martie, are la bază, după câte se pare, necesitatea afirmării importanței femeii, parazitată din păcate de ideologii socialiste extremiste.

Chiar înainte de 1900, și chiar și în România, se vorbea despre diferite întâlniri organizate în favoarea femeii. De exemplu, în 1889, în numărul 33 al celebrei reviste Familia se specifică despre congresul de la Paris al femeilor: „până acum s’au ținut 120 congrese la Paris. Cel al femeilor a durat dela 12 până la 18 iulie […] scopul acestui congres a fost d’a se arăta că e nevoie de a se lărgi cercul de drepturi al femeilor.” Ceva mai târziu, în 1914, în numărul 100 al ziarului Gazeta Transilvaniei se făcea referire la organizarea unui congres al femeilor române din Ungaria. Acesta urma să se desfășoare la Sibiu cu ocazia Rusaliilor.

Aceste două inserții nu par deloc a prevesti turnura pe care o va lua sărbătorirea femeii. În 1945, în numărul 161 al ziarului Scînteia se specifica: „Femeile din Uniunea Sovietică sărbătoresc Ziua Internațională a Femeii la 8 martie în împrejurări deosebite și sub semnul marilor victorii ale Armatelor Roșii. […] prin munca lor plină de abnegație, femeile sovietice ajută Armata Roșie să dobândească victorii istorice împotriva cotropitorilor fasciști germani.” Până aici, acest fragment de articol face într-un fel trecerea înspre ideologie pură. În numărul imediat următor, sub titlul Confederația Generală a Muncii și ziua internațională a femeii se menționează: „Ziua de 8 martie, ziua internațională a femeii, este sărbătorită anul acesta de femeile din România sub semnul începutului eliberării sale, din robia la care o condamnase o istorie nedreaptă și o condamnare sălbatică. Această istorie și această exploatare au smuls copilul dela sânul mamei, au îndepărtat femeia de cămin, au distrus familia prin risipirea soților și copiilor prin diferite părți ale țării și au înjosit această ființă aducând-o în stare de inferioritate față de bărbat […] În câmpul muncii, femeia a fost întrebuințată de patronat ca să scadă salariile bărbaților, ca să-i înlocuiască și să-i arunce în brațele șomajului.” Articolul amintit aici răspândește ideea că România anului 1945 se afla mult în urma URSS-ului în ceea ce privește drepturile femeii: „Pentru femeile dela noi, această zi nu e numai prilej de sărbătoare. Ele, care au atât de mult de cucerit ca să poată merge la pas cu femeia sovietică, […] trebuie să transforme această zi în început de luptă pentru un început de nouă istorie a omenirii.” Soluția? Ca toate femeile salariate din România să se strângă în jurul Confederației Generale a Muncii „și să pornească la lupta de desrobire a femeii. Dar nu numai atât. Ele trebuie să răzbune părinții, frații, surorile, soții și copiii lor asasinați mișelește de fasciști și hitleriști și să lupte alături de bărbați, atât în zona frontului, cât și în dosul lui, ca să câștigăm cu o oră mai devreme pacea turburată […] și să facă astfel ca și România să treacă în rândul popoarelor iubitoare de pace.”

Utilizarea femeii – exponentă a candorii, a dragostei și a altor virtuți esențiale – ca mijloc de propagandă este cu atât mai deplorabilă cu cât cu doar câteva luni înainte de data apariției articolului Armata Roșie provocase nenumărate violuri și distrugeri pe teritoriul României. Mai mult, imediat după instaurarea comunismului, femeia nu a mai fost exploatată de patronat, ci de stat, iar copiii au fost luați de la sânul mamei prin implicarea aproape forțată a femeii în activități industriale, iar răzbunarea despre care amintește sfârșitul articolului amintit nu arată deloc a avea menirea de a extirpa izvoarele răului. Pacea nu poate fi atinsă decât prin eliminarea izvoarelor răutății.