Concediu în București și ștrandurile capitalei în urmă cu 100 de ani

 

Colecția de ziare din Digiteca Arcanum este plină de surprize. Mai jos redăm un fragment privitor la ștrandurile și diferite locuri bucureștene de petrecere a timpului liber. 

«Era o vreme, când ţi-era ruşine să spui că rămâi toată vara la Bucureşti. Cei, cari n’aveau parale, puneau hârtie albastră la geamuri şi se închideau umiliţi în casă, ieşind numai noaptea, pe furiş. Sau plecau pentru două săptămâni... cel puţin la Vidra! Odinioară întâmpinai cunoscuţii, în pragul verii, cu întrebarea: — Unde pleci? Nici nu se mai punea chestiunea, dacă pleci, sau ba. Era obligatoriu să pleci. Şi erai un caraghios, dacă nu puteai să o faci. Cui îi dădea mâna să se facă de râs și să spue că nu pleacă nicăeri? Lumea se’ndatora și făcea cele mai mari sacrificii, numai să nu rămâe în București. Azi te’ntreabă câte unul: — Pleci undeva în vara asta? — Nu! — răspunzi cu un ton degajat, făcând un gest și o grimasă, oareși cum plină de nobleţă — rămân în Bucureşti! 

Acum e altă modă. Parcă e mai boereşte să spui, că nu părăseşti căminul tău, decât să arăţi că te duci să te’nfunzi prin cine ştie ce bârlog. Şi aşa bucureşteanul începe să-şi cunoască oraşul, pe care-l găseşte destul de amuzant. De altfel diferite împrejurări neprevăzute au contribuit să stabilească această intimitate între bucureştean şi Capitală. În primul rând vara răcoroasă... Un învăţat ne spune, că de acum vom avea mereu veri răcoroase… Apoi nu se prea acordă concedii funcţionarilor. Numărul slujbaşilor fiind limitat, cu prilejul economiilor făcute, aceşti funcţionari, rămaşi în slujbe, nu pot pleca, fiind reţinuţi în Capitală de necesităţile serviciilor. Şi aşa se face, că începem să ne iubim Capitala. Nu-i vorbă, în ultimii ani, oraşul nostru s’a înfrumuseţat, ne atrage pe noi, bucureştenii, după cum atrage şi pe streini. Bucureştii a ajuns un fel de oraş de vilegiatură, unde este foarte agreabil să-ţi petreci vara.

 

APE MINERALE

Am vizitat într’o dimineaţă Cişmigiul, fermecătorul parc din centrul oraşului. La pavilionul special de cură, poţi citi, la ghişeuri, titlul apelor minerale româneşti: Căciulata, Slănic, Olăneşti, Borsec,etc., etc., care rivalizează şi întrec chiar apele minerale străine, după opinia medicilor, cu cari am vorbit. În jurul chioşcului vezi preumblându-se, cu paharul cu toartă în mână, domni gravi şi doamne pedante. Unii o fac cu atâta importanţă, că te miri că nu se apucă să scrie cărţi poştale ilustrate, rudelor şi cunoscuţilor, aşa cum se obicinueşte când eşti în vilegiatură... 

Partea aceasta a parcului e cea mai populată de păsări, căci aci li s’au pus la îndemână adăposturi, hrana, un mic eleşteu... Unii stau ore întregi privindu-le. Am găsit câţiva cunoscuţi, cari plătiseră taxa de doi lei şi şedeau acum tacticoşi, pe scaune, în faţa porţiunei lacului cu fântâna artesiană, ascultând concertul de la staţia de Radio, concert care sub bolta înfrunzită capătă un deosebit farmec. Alţii vâsleau de zor, cu bărcile pe lac. — Mi-am făcut cura de apă minerală şi acum am venit la concert! — îmi spune un cunoscut. Pe urmă mă duc acasă, să mă culc în patul meu.. Ce nevoe să mă mai deplasez, să cheltuesc bani, ca să mă duc într’o staţie climaterică, unde n’am pe de departe nici confortul de acasă, nici ceea ce-mi oferă Bucureştii... 

„Iaca, azi am făcut şi o bae medicală, de nămol de Techir-Ghiol, la un Sanatoriu... mâine, dacă vreau, pot să mă afund în „valurile maritime” de la basinul Lydo, să fac o preumblare poetică prin „canalul veneţian” construit în anul acesta, să mă duc la plaja nisipoasă de la marele ştrand... (Constanţa noastră) — sau să fac o excursie la bătrânul şi celebrul Snagov, modernizat de neobositul nostru primar!”

 

ŞTRANDURILE POPULARE 

Discursul de mai sus, al prietenului meu, mi-a sugerat ideea să vizitez ştrandurile populare, construite de Primăria Sectorului III Albastru, şi care atrag pe „bucureştenii vilegiaturişti”... În Bulevardul Maria, la rond, e un teren vast, cu plajă de nisip, adus de la mare, cu trei basine. Ultimul, în construcţie, va fi gata peste câteva zile. Acesta va avea şapte sute de metri patraţi suprafaţă şi două până la trei metri adâncime, fiind destinat pentru înnotători. Basinul, special al copiilor, are numai 50 cm.—110 cm. adâncime. 

Apa se schimbă zilnic la toate basinele. Mai sunt nu ştiu câte duşuri, apoi aparate de gimnastică, minge, foot-ball... Mai stau la dispoziţie mese cu umbrele, scaune, bănci, cântar, bufet… Ştrandul are o uzină proprie, pentru lumină. Există un vestiar, foarte bine organizat, unde ar putea depune hainele şase mii de persoane. Vizitatorul se desbracă într’o cabină şi apoi predă hainele la garderobă printr’o ferestruică, ce e practicată la spatele cabinei. Sunt numeroase asemenea cabine, pentru desbrăcat. O secţie specială a vestiarului este destinată pentru doamne. 

Să mai menţionăm, că de jur împrejur s’au plantat pomi... Intrarea este 5 lei pentru copii şi 10 lei pentru adulţi. Pentru cinci lei se poate închiria un costum de bae. Mai este un asemenea ştrand popular, construit tot de Primăria de Albastru, în Calea 13 Septembrie. D. Chiriţă Vasilescu, primarul Sectorului III, a făcut foarte bine şi merită mulţumirile călduroase ale cetăţenilor, atât pentru iniţiativa construirei acestor ştranduri, cât şi pentru că nu le-a concesionat vreunui antreprenor, care apoi să exploateze publicul. Ştrandurile acestea vor contribui, desigur, şi ele, la mulţumirea „celor ce nu pleacă”, după cum vor constitui un punct de atracţie pentru vizitatorii Capitalei, cari ar avea un budget limitat.

Dar pentru că vorbim despre ştrandurile bucureştene, să nu uităm să cităn ştrandul dela moara Ciurel, unde într’un decor rustic, pe o insulă cu pomi şi iarbă, din mijlocul Dâmboviţei, unde pasc vaci şi cai, vin Dumineca numeroşi bucureşteni să ia baia în râul carpatin, stăvilit de enormele porţi de fier, de la intrarea în cetatea lui Bucur. S’au instalat şi acolo vreo sută de cabine. Copiii, ştrengari ai Bucureştilor, preferă însă să-şi ia duşul în libertate, fără să plătească nimănui nici o taxă, pe enormele trepte de piatră, de la stăvilare, unde cade, în cascade, apa Dâmboviţei, îndărătnică şi răsvrătită în încătuşarea ei...»

 

Sursă: ALEX. F. MIHAIL; București, oraș de vilegiatură; Realitatea ilustrată; an 7, nr. 340, 3 august 1933; p. 2;