Cine este Sfântul Nicolae?

Publicația „Albina”, în articolul „Sfântul Nicolae - Marele dascăl al lumii și ierarh, care a păstorit în Mira Lichiei”, 7 decembrie 1934, nr. 48, p. 4, scris de Părintele Neculai, descrie câteva momente din viața Sfântului Nicolae. Cu acest prilej, te invităm să descoperi articolul în rândurile de mai jos. Iar dacă porți numele ierarhului, Digiteca Arcanum îți dorește mulți ani fericiți! 

Sfântul Nicolae - prieten al săracilor

„De când s’a ivit pe lume sărăcia și bogăția, a fost luptă între ele. De cele mai multe ori săracii au pus mâna pe par și și-au făcut singuri dreptate, luând de la bogați ceea ce credeau că este al lor. Proaspeții îmbogățiți au făcut la fel. Tot așa de împilători au fost cu semenii lor și tot atâta de nemiloși. Așa că nu bogăția este de vină pentru nedreptățile ce se fac în numele ei. Ci starea sufletească a omului. Se cunosc foarte multe pilde de bogați foarte milostivi, după cum sunt numeroase pilde de săraci încuiați la inimă și fără pic de milă. 

[...] Câtă vreme inima omului este plină de milă pentru semenul său, averea se va împărți regulat între cei săraci și cei bogați. Ea va trece pe nesimțite dela unul la altul și va îndulci suferințele sărmanilor, fără sânge, fără ceartă și fără pizmă. 

Știind că nu poate să fie pe lume oameni la fel nici după averea și nici după sufletul lor, învățătura creștinească a făcut din bogații milostivi cei mai mari prieteni ai săracilor. Ne aducem aminte, acum în pragul iernii de acela care se chiamă Nicolae. Vieața lui s’a depănat într’o cetate depărtată și a durat atât cât dăinuește iarba câmpului. Însă pilda lui a umplut pământul și va fi în veci un nesecat izvor de creștinească urmare. Om bogat, Sfântul Nicolae, s’a învrednicit sfințeniei prin nenumărata lui milostivire. Nu era sărac să nu fie sprijinit de dânsul; nu auzea de scăpătarea cuiva ca să nu-i sară în ajutor. Alteori ajuta cetăți și sate întregi din banii săi. Așa cum a făcut cu orașul Mira Lichiei, care suferind de foamete, din averea sa a cumpărat grâu pentru tot poporul sărac. Și cu toate acestea Sfântul Nicolae n’a rămas sărac, întotdeauna având de unde să ajute. El fiind chivertisitor bun, Dumnezeu îi trimitea, ca să împartă și celor nechibzuiți sau lipsiți. 

Mai presus de toate, a rămas printre oameni pilda dărniciei lui. La noi, Românii, foarte mulți creștini poartă numele Sfântului Nicolae. La ziua lor fac praznice și împart pomeni celor de aproape și celor sărmani. Și astfel, acum, în prag de iarnă, când frigul și foamea chinuesc pe cei lipsiți, prietenia Sfântului Nicolae se varsă asupra lor prin sufletele darnice și pline de milă.”

Sfântul Nicolae - patronul marinarilor

„Omul cel mic de stat și plin de blândețe, Sfântul Nicolae, a călătorit mult în vieața lui. A înconjurat locurile sfinte ale Ierusalimului, ca să se închine și să sărute urmele Mântuitorului. A umblat prin țara Egiptului. A călcat în cetatea Țarigradului și a pășit la Nicheia, pentru sfintele soboare. De aceea cunoștea necazurile călătoriilor. Învățase, singur, primejdiile drumului și pătimise, din destul, nevoia, necazul și urgia, cari pândesc pe drumeți. Știa, cu deosebire, că vieața călătorului atârnă în cele mai multe ocazii de un paiu. Și câtă este bucuria aceluia, care, desprins de pământul și vedeniile sale, singur pe lume, între valurile mării, în desimea pădurii, sau între vâlcelele pământului pustiu și neprimitor de oaspeți, află o mână de ajutor, un cuvânt de prietenie, un pahar de apă sau altceva de acest fel! Cine, mai ales, a fost vreodată pe apă întinsă, între cer și pământ, când valurile se ridică din adânc furioase și amenințătoare, când vasul joacă pe luciul mării ca o scândurică și pârâie din toate încheieturile, când hiarele apelor se rotesc împrejur și totul se năruește, înțelege omul acela scăparea și nădejdea ce ți le dă cineva, fără să le mai aștepți și să le mai nădăjduești. 

Iată-l pe Sfântul Nicolae, încă în vieață fiind chemat într’ajutor de oamenii mării. Se apropiau aceștia spre țărmurile Ciliciei. Și veneau din țara Egiptului. Precum sunt corăbierii, băuseră mult în port, la plecare. Petrecuseră cu femei și, așa cum se întâmplă, își luaseră rămas bun de la vieață, neștiind dacă mai dau cu ochii de uscat. Pentru păcatele lor sau pentru preamărirea lui Dumnezeu, o furtună înfricoșată s-a deslănțuit pe mare. Pustiu. Ceața învăluia totul. Valurile mugiau ca din fundul iadului. Stropii de apă sărată săreau până în vârful catargurilor. Rechinii se învârteau împrejur, ca să prindă prada. Corabia de lemn alunecase pe o coastă și scrâșnea din încheieturi. Pânzele s’au învăluit și apoi au căzut sfâșiate de vânt. Vântrelele, căci corabia era cu pânze, ca în vechime, s’au rupt cu sgomot. Iar frânghiile s’au destrămat ca firele de iarbă uscată. Sus cerul plumburiu și întunecat, jos adâncul mării. Așa că oamenii vedeau moartea cu ochii. Numai o minune mai putea să-i scape. Și, atunci, și-au adus aminte corăbierii de Sfântul Domnului, Nicolae Arhiereul din Mira, grabnic ajutător și nepregetând la rugăminți. Către el și-au îndreptat gândul. L-au chemat cu lacrămi fierbinți. S’au căit de păcatele și ușurința lor. Și vieață bună și neprihănită au făgăduit. 

Și în vremea aceea, de urgie și necaz, s’a desprins din neguri un chip alb și luminos de bătrân cinstit, a apucat coarnele de fier ale cârmei și a proptit dintr’odată fruntea vasului în pieptul valurilor. Vântul s’a domolit, talazurile s’au sbătut încetișori s’a închis adâncul mării și norii cei groși au făcut loc soarelui cald și împăciuitor. Atunci s’au desmeticit și oamenii. A ieșit din pântecele vasului mai întâiu cârmaciul, apoi ceilalți vâslași și cu lacrămi arzători s’au îmbulzit la picioarele omului, care poruncise valurilor și liniștise furia mării. Au cunoscut ei, îndată, pe Sfântul Nicolae, apărătorul cel grabnic, al lor și slavă au dat bunului și milostivului Dumnezeu.” 

Sfântul Nicolae - ocrotitor al tinerilor

„Câte sunt felurimile de vieață ale omului, atâtea sunt și nevoile sale. Pentru aceasta, sfinții lui Dumnezeu n’au precupețit voința și îndurarea lor nimănui. Ori de erau săraci sau bogați, tineri sau bătrâni, femei și bărbați, fecioare sau femei căsătorite. Căci pretutindeni și în orice stare, omul se află sub vremi și necazurile lor și oricine ar fi el, nu este scutit pământeanul de cursele vrăjmașului diavol. Plăcerea și meșteșugurile înșelătorului se întind cu deosebire asupra tinerilor. Acolo fierbe văpaia trupeștilor puteri. La aceștia se răsvrătește mulțimea simțirilor. Ei pun început vieții obștești. Printr’ânșii se frământă și se dospește societatea omenească. De aceea și luptarea este mai mare, iar privegherea și momelile sunt mai întărâtate din partea răilor luptători ai întunerecului. 

Se putea, pentru aceea, ca Arhiereul lui Hristos să lipsească din mijlocul tinerilor? Să nu grijească fragedele mlădițe? Să nu ocrotească lăstarii cei timpurii? Nu. Nicolae era păstor. Din mâna lui avea să ceară Dreptul judecător tot sufletul. Cunoscând acest lucru, grijă avea să nu piară nimeni. Iar, pe cât putea, priveghea, pe față și în ascuns, asupra duhovniceștilor săi fii. 

Nu este, astăzi, fiică luminată cu Sfântul Botez și întărită cu dreapta credință să nu ceară ajutorul Ierarhului Nicolae. Lacrămile ce se varsă la icoana Sfântului, chiar dacă nu aduc pungi cu galbeni, întărește sufletul tinerilor și umple de vitejie inima lor. Ajuns, astfel, să stăpânească glasul patimilor și să sfârșească vieața lor prin căsătorie cinstită și pat neîntinat.”