Crăciun fericit!

 

Digiteca Arcanum este mai mult decât o bază de date. Este un spațiu al descoperirilor și redescoperirilor. Este un spațiu al istoriei și al prezentului. Este un loc al formării identității. Revista „Albina” transmite cititorilor ei gânduri cu prilejul Nașterii Domnului. Regăsim, în articolul „Cuvinte de prietenie și sărbătoare pentru cetitorii noștri”  din 21 decembrie 1934, scris de D. Ciurezu, următoarele:

„ [...] vrem să se știe că gândul nostru, al celor care am lucrat la această revistă românească, vine curat ca o colindă și coboară nălbit în fiecare încăpere prietenă nouă. Vrem ca și de astădată să stăm alături de fiecare frate și cititor al nostru. În odaie, pe prispă, la biserică; în taina gândurilor și nevoilor fiecăruia, să se știe că revista Albina scutură un clopoțel de bună vestire, lasă o floare din sorcova urărilor populare și un fior din taina cea sfântă a Nașterii. Este nu numai o datorie a noastră ce purtăm satul românesc ca o poruncă de sânge în toată ființa, dar este o dragoste largă și neșovăitoare pe care o avem pentru întreg neamul. Și când sărbătorile creștinești de iarnă se coboară din înaltul văzduhului Atotștiutor și Slăvit, peste mărunta noastră frământare pământească, gândul nostru întreg apucă pârtiile satelor. Acolo unde și-a petrecut copilăria și de unde și-a luat puterea de viață și biruință. 

Satul umil și sărac, unde Dumnezeu cel Atotputernic, a hotărât să se nască Fiul, Blândul și Răscumpărătorul de oameni, Domnul Nostru Iisus Hristos. 

În ieslea săracă, în așternutul de paie, încălzit de răsufletul dobitoacelor, s’a născut Cel ce era sortit să răscumpere lumea din păcatul lui Adam. Este satul nostru, satul către care ne îndreptăm cu tot ceia ce avem mai frumos agonisit în mintea și simțirea noastră. 

De aceea vrem să petrecem laolaltă aceste zile mari, cu toți cetitorii revistei Albina, mai alături de staulul cel sfânt, mai alături de steaua călăuzitoare, mai aproape de inima credințelor strămoșești. 

Pentru că oricâte îndemnuri ni s’o sbate în inimă, oricâte ambițiuni ne-or flutura pe la ochi, un gând stă neclintit și drept în cugetul nostru: satul cu lumea lui simplă și curată care a fost și este întreaga nădejde a neamului nostru. Din matca lui au țâșnit toate drepturile și valorile neamului românesc. Au crescut așa, după cum crește stejarul înalt, vânjos, statornic, în fața furtunilor trecătoare. Cu toată obida și sărăcia lui de toate zilele; cu toate piedicile și greutățile vieții; cu toată îndărătnicia și întârzierile, satul, a fost acela care a păstrat ca într’o tainiță de mănăstire, odoarele neprețuite ale poporului românesc. 

Limba, obiceiurile, visurile, care veneau, — putem spune —de la începutul lumei. 

[...] Și revista Albina, ca de obiceiu, aduce cu sine, tot ce-a putut să adune în pripă ca dar pentru cetitorii și prietenii săi. În primul rând urările ei de fericire și noroc, pentru toți cei care fac zid în jurul revistei. Apoi legăturica aceasta săptămânală de sfaturi și învățături, ce s’a pus încontinuu pe fiecare prispă sătească lăsând fiecăruia o mână de merinde sufletești din hărnicia ei. Este tot ceea ce dăm prietenilor noștri de pe întreg cuprinsul țării. Acest dar mic și sfielnic, care în pământeasca lui înțelegere, are oarecare asemuire, cu nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos. 

Pentru că, cine ar fi crezut că pruncul din Betleem era sortit să schimbe fața lumei? Cine ar fi crezut că Dumnezeul întregului Univers de sori și de stele, de munți și de oceane, de oameni și dobitoace se va naște într’o iesle neștiută și săracă? Că învățătura și cuvântul Lui va premeni sufletul omenirii? 

La fel și revista Albina, cu rostul ei mărunt și sfios, este să premenească mintea și sufletul cetitorilor. Să arunce o mână de boabe luminoase în tot ceea ce este gând și simțire românească. Pentru asta rugăm pe toți prietenii noștri să ne primească binevoitor în caldași ademenitoarea lor încăpere sufletească. 

Pentru ca astfel, sprijiniți în puterile noastre, să ne închinăm Celui Atotputernic, având încredere în mărirea și bunătatea Lui, așa după cum scrie în litera dreaptă, cinstită și plină de adevăr a revistei noastre. 

Și întăriți în crezul pe care îl spunem în fiecare săptămână în cuprinsul acestei foi folositoare, să deschidem drumul cel larg și mântuitor. Să mergem pe calea luminată de steaua Betleemului, așa după cum au făcut magii acum o mie nouă sute treizeci și patru de ani. Pentru că acolo e rugăciunea, încrederea și biruința veșnică.” 

În același număr se poate vedea și urarea lui Nicolae Iorga din secțiunea„Sărbătorile domnești și creștinești povestite de cronicari și istorici”: 

„Sărbători fericite, cetitorilor! 

Cât pot să fie acum sărbătorile fericite. În grijile de azi, înaintea primejdiilor de mâne. 

Dar, tocmai pentru aceasta Crăciunul din asemenea vremuri trebue serbat altfel decât odată.

Până atunci era o zi de ospătărie și de veselie sgomotoasă. Și cel mai bătrân dintre cei ce stăteau la masa cea mare se gândea că poate va mai apuca o zi ca aceasta.

Îndată ce a venit însă războiul și cel mai tânăr dintre bărbați și cel mai sănătos trebuia să se gândească la aceia că poate pentru cea din urmă dată prăznuește între ai săi iubiți, ziua Nașterii Domnului. 

De aceea cereau atunci să fie mai multă liniște, mai multă evlavie, mai multă înfrânare de sine, mai mult simț de ceea ce este viața cu adevărat: împlinirea unei datorii după voia lui Dumnezeu și spre folosul oamenilor. 

În acest înțeles spuneam odată cetitorilor meniți a fi ostași ai României pentru desrobirea Românilor, fericite serbători! 

Iar acum nei întoarcem iarăși la grosolanele petreceri ale cărnii, când lacrămile abia s’au uscat și în văzduhuri scapără săbii?”