Nașterea Domnului

Publicația „Albina”, în articolul „Înnoirea neamului omenesc și începutul mântuirii noastre”, scris de preotul Manea Popescu, apărut în 21 decembrie 1934, aduce în prim-plan povestea nașterii lui Iisus Hristos. Digiteca Arcanum este o invitație la descoperirea și redescoperirea trecutului. 

Nașterea lui Hristos - înnoirea neamului omenesc

„Povestea nașterii lui Hristos! Mereu o repetăm și inima omenească nu se satură a o asculta încă o dată și încă o dată și tot așa mai departe. Pentru că povestea nașterii lui Hristos nu este o poveste din afara vieții omenești, cum ar fi povestea Luceafărului ori povestea lui Alexandru Machedon. Ci, nașterea lui Hristos e povestea însăși a vieții omenești, pentru că nașterea lui Hristos — acest tainic, dar neîndoelnic fapt, însemnează: revărsarea vieții lui Dumnezeu în albia, aproape uscată, a vieții omenești —sau înnodarea funiei vieții omenești, ajunsă la steajăr, cu funia, fără de sfârșit, a vieții divine. 

În graiul miresmat al Bisericii, nașterea lui Hristos însemnează: înnoirea neamului omenesc. Să ascultăm cântarea ce răsună în Biserică în legătură cu acest mare praznic duhovnicesc: «Înnoirea neamului omenesc, proorocul mai înainte o a vestit, învrednicindu-se negrăit a-i vedea închipuirea, că Prunc tânăr din muntele fecioriei a ieșit — Cuvântul — spre înnoirea popoarelor». 

Așadar, din sentimentul acesta al uscăciunii și uscării definitive, din sentimentul că vieața omenească e ajunsă la capătul ei ultim și în sfârșit, din dorința aprinsă după înnoirea vieții, nașterea lui Hristos care împlinea aceste goluri și vindeca rana cea veche a păcatului celui dintâi, a fost primită de sufletul omenesc cu bucurie și cântări de laudă, cum este această cuvântare de pildă: «Hristos se naște măriți-L, Hristos din ceruri Întâmpinați-L, Hristos pre pământ înălțați-vă; cântați Domnului tot pământul și cu veselie lăudați-L, popoarelor, că S’a preamărit».”

Nașterea lui Hristos - taina care luminează mintea omenească

„Nașterea lui Hristos este, desigur, o taină, o adâncă și nepătrunsă taină. Zadarnic încearcă mintea omenească să rupă pecețile nedeslegate ale tainei întrupării Fiului lui Dumnezeu. Totuși această taină, departe de a înspăimânta mintea omenească, o luminează, îi dă siguranța lucrurilor gândite, râvnite și trăite. În felul că taina nașterii mai presus de fire a Mântuitorului Hristos, primită, devine izvor de vieață și se dovedește ca singura putere care dă vieții omenești sensul cel mai înalt. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are ca locuință cerul, deci e infinit, totuși peștera Betleemului devine locuința Lui în locul cerului; El șade, în cer, pe scaun de Heruvimi — îngerii cei cu ochi mulți — și totuși Fecioara Maria se face scaunul lui, în sfârșit. El care este neîncăput se culcă în iesle și ieslea ÎI încape. Aceasta este taina cea mare a întrupării, pe care Biserica noastră astfel o cântă: «Taină streină văz și preamărită, cer fiind peștera, scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălășuire, întru care s’a culcat Cel neîncăput Hristos Dumnezeu, pre carele lăudându-L Îl mărim». 

Ce minunată este rodirea tainei întrupării Fiului lui Dumnezeu pentru vieața omenească! Privită din acest punct de vedere nașterea Domnului stă față de sufletul omenesc ca raza soarelui față de florile grădinii. După cum acestea din urmă n’ar putea să ajungă la înflorire și la rodire, tot așa sufletul omenesc neînflorit și nerodnic ar fi rămas, dacă Fiul lui Dumnezeu nu s’ar fi născut. Acest adevăr, care face din taina nașterii mai presus de fire un lucru dorit și căutat cu gând de închinare, e spus de Biserica noastră astfel: «Cercetatu-ne-ai de sus, Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor, și cei din întunerec și din umbră au aflat adevărul». Cine primește deci, cu credință neclintită, întruparea Fiului lui Dumnezeu, acela a ieșit din întunerec și din umbră și a intrat în lumea luminii și a adevărului. În această nouă condițiune, sufletul capătă puteri noui: putere de creștere, de desvoltare, de înflorire și de rodire îmbelșugată. 

Veseliți-vă drepților, ceruri bucurați-vă, săltați munților, căci se naște Hristos

Cu adevărat minunată și larg dăruitoare este nașterea lui Hristos! În cântările Bisericii se împletesc, cu o înțelepciune neasemănată, cântările în care e subliniată taina divină a nașterii, cu acelea în care sufletul omenesc e răscolit în adâncimile lui și chemat la vieață nouă: «Veseliți-vă drepților, ceruri bucurați-vă, săltați munților, căci se naște Hristos. Fecioara șade, Heruvimilor asemănându-se, purtând în brațe pe Dumnezeu — Cuvântul întrupat. Păstorii pre Cer născut măresc; magii daruri aduc Stăpânului; îngerii cântând grăesc: Cela ce ești neajuns, Doamne, mărire Ție» [...]”

Adevărul mai presus de fire

„Sfânta Fecioară Maria, la vestirea îngerului Gabriel că va naște fiu și va chema numele lui Iisus, nedumerită întreabă: «Cum va fi aceasta de vreme ce eu nu știu de bărbat?» îngerul grăește: «Duhul Sfânt va pogorî peste tine și puterea Celui Prea Sfânt te va umbri; pentru aceea și sfântul care se va naște din tine fiul lui Dumnezeu se va chema. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință». — «Iată roaba Domnului, răspunde Sfânta Fecioară, fie mie după cuvântul tău!» — Urmează apoi o serie de momente care arată până la evidență adevărul vestit întrupării mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu, vestit de înger. Sfânta evanghelie însemnează două momente și pe cele mai caracteristice: 1) Sfânta Fecioară mergând la Elisabeta, vara sa, aceasta o primește cu cuvintele: «Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău. Și de unde mie aceasta ca să vie la mine Maica Domnului meu? Și fericită este care a crezut că vor fi împlinite întocmai cele spuse ei dela Domnul. 2) Iosif, necunoscând taina divină a întrupării Mântuitorului și văzând Fecioara îngreunată, nu voește să o vădească ci face planul «s’o lase în ascuns». Este acesta, desigur, o împrejurare grea pentru Sfânta Fecioară, pe care însă o limpezește Dumnezeu, căci îngerul Domnului, arătându-se în vis lui Iosif îi grăește: «Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, că ce s’a zămislit într’însa este din Duhul Sfânt. Ea va naște fiu și vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcate». Din acest moment și Iosif, ca și Maria, erau deplin încredințați asupra nepătrunsei taine a întrupării divine și un singur gând stăpânea inima lor: gândul slăvirii lui Dumnezeu. Cum și auzim pe Fecioara: «Mărește, suflete al meu, pre Domnul, și s’a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu», sau, după vizita păstorilor, Maria ascultând vestirile făcute lor de îngeri, «păstra toate aceste lucruri și le cumpănea în inima ei». [...]”

Aur, smirnă și tămâie pentru nașterea pruncului

Magii, călăuziți de o stea, ajung în Betleem, găsesc Pruncul împreună cu Maria, mama Lui, cad la pământ, se închină Lui și deschizând vistieriile lor i-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă. 

Singurul care rămâne nemișcat, neînțelegător și protivnic în fața tainei întrupării Fiului lui Dumnezeu este Irod, stăpânitorul de pe atunci al ținutului în care s’a născut Mântuitorul Hristos. Pentru el vestirea nașterii lui Hristos a însemnat groază, temere. Iar temerea lui Irod nu era alta decât că va pierde împărăția și toate bunătățile legate de ea. Deci lucruri și bucurii trecătoare. 

Fecioara Maria, Sfântul Iosif, păstorii și magii s’au bucurat de nașterea Domnului pentru ceea ce râvneau a dobândi, adică împărăția lui Dumnezeu și vieața veșnică. Irod s’a tulburat pentru ceea ce nu voia să piardă — pierzând totuși și împărăția pământească și vieața veșnică. 

Și astăzi tot astfel se întâmplă: cei ce cred și se închină nașterii Domnului își înnoesc și își îndumnezeesc vieața, căci Hristos este viața lumii.” 

Crăciun luminos tuturor!