Războiul israelo-palestinian

Conflictul israelo-palestinian reflectat în presa românească din perioada interbelică. În Digiteca Arcanum se poate găsi un articol despre acest subiect apărut în publicația Realitatea Ilustrată, în 23 noiembrie 1933. 

Ierusalim - loc al luptelor

„Ierusalim, leagăn străvechiu de rase şi religii, e adeseori teatrul unor lupte sângeroase între arabi, evrei, ortodoxi şi schismatici. Şi, aproape regulat, guvernul englez se vede nevoit să intervie ca să înnăbuşe sau să preîntâmpine dezordinele cari, deslănţuite deobiceiu din centrele răsăritene, capătă caracterul unor adevărate tragedii. Actualele turburări au fost mai îngrozitoare decât cele precedente, fie din cauza energiei cu care era condusă răscoala, fie din pricina repercusiunii avută în Transiordania, în Siria etc. Oare era vorba, într’adevăr, de un protest împotriva imigrării ebraice, sau o carte jucată împotriva Angliei? E o întrebare la care anevoie s’ar găsi răspuns. Faptele vorbesc de la sine. De câtva timp, se observă în Palestina o neîntrecută și crescândă imigrare evreiască, mai cu deosebire elemente fugite din Germania.”

Intervenția autorităților britanice

„Autorităţile engleze prinzând de ştire despre nemulţumirile arabilor faţă de această invazie, puseseră în vedere ambelor părţi că vor interveni la cel mai mic incident — şi cu toată străşnicia. Consiliul executiv din Jaffa, socotindu-se jignit de acest ultimatum al lui sir Wauchope, răspunse că manifestaţia antiebraică trebuia să aibă loc cu orice preţ; într’adevăr, imediat ce trupele britanice ocupară câteva puncte strategice, izbucni o grevă generală. Eşind din moscheele lor, arabii se adunară într’una din pieţele Jaffei, formând, de acolo, un cortegiu care se încăeră cu poliţia. Din grupul manifestanţilor porni o ploaie vijelioasă de pietre şi bastoane, iar în urmă se auziră împuşcături de armă. Pe terenul golit de mulţimea în panică, rămâneau trei morţi şi douăzeci de răniţi. Târziu, noaptea, se auziau încă ecourile împușcăturilor izolate în vreme ce se luau măsuri grabnice pentru apărarea edificiilor publice cu sârmă ghimpată.”

Arabi contra englezi

„Dezordinele, alimentate de «Tinerimea Arabă» se întindeau apoi la Jerusalem și la Haiffa. Faptul cel mai semnificativ al acestei prime zile a fost acela că arabii nu şi-au manifestat duşmănia împotriva evreilor — cum s’a mai întâmplat în turburările din urmă, — ci s’au răsculat cu toată hotărârea în contra englezilor. Aceasta înseamnă că sentimentele antibritanice, în rândurile arabilor, prind rădăcini din ce în ce mai profunde. Arabii, cari sunt în majoritate absolută în Palestina, au sporit mereu ca număr, pe când terenurile ce le-au fost puse la dispoziţie s’au redus cu peste o sută de mii de hectare, din pricina cumpărăturilor făcute de evreii emigranţi. Situaţia nu e mai puţin tragică decât în zilele de răscoală din 1921 şi 1928. La Jaffa, centrul rebeliunei, au fost arestaţi numai decât Jamal Hussein, vărul Muftiului şi Yacut Hussein, căpetenia «Tinerimei Arabe».”

Intervenția aviației

A doua zi, Arabii din Haiffa încercau să ocupe, prin surprindere, staţiunea de cale ferată Carmel, spre a elibera pe câţiva din tovarăşii lor, închişi acolo de către poliţie. Şi aci au căzut numeroşi morţi şi răniţi. La ferestrele staţiunei englezii au postat mitraliere cu scopul de a ţine la distanţă pe răsculaţi cari se baricadaseră prin împrejurimi, după ce nimiciseră şi trecuseră prin foc la tot ceia ce le căzuse în mână. Între timp, agitațiile izbucniau şi în Transiordania, la Nablus, la Safed, la Azareth şi — mai grave încă — la Ierusalim, unde mulţimea se revărsa în valuri până sub ferestrele guvernatorului; liniştea a fost restabilită numai de optsprezece aeroplane engleze de război cari, sburând aproape de pământ, au îndemnat pe Arabi să vadă situaţia mai limpede. Şi la Jaffa ajungea numai decât o escadrilă aeriană trimisă din Egipt, iar altele se concentrau în localitățile mai mici. Anglia mai apreciase valoarea aviaţiei în cursul reprimării dezordinelor din Afganistan. Ca o primă urmare a turburărilor, celebra moschee a lui Omar a fost neîntrerupt aglomerată de credincioşi, chiar în zilele nerituale de rugăciuni, în vreme ce Zidul Plângerii rămânea pustiu, deoarece evreii nu îndrăzneau să se aventureze în cartierul arab.”

Lupte sângeroase

„În dimineaţa zilei de Duminică, sângele curgea şi la Ierusalim, unde arabii încercaseră să dezarmeze pe agenţii britanici însărcinaţi cu supravegherea cartierului lor. Frământările au fost atât de ameninţătoare încât toate porţile oraşului se aflau ocupate milităreşte cu agenţi voluntari civili. Înmormântarea victimelor s-a făcut în ascuns, iar copiii arestaţi — internaţi la Acri. Surprinzător este faptul că ştirea tulburărilor şi semnalul revoltei s’a putut răspândi la distanţe apreciabile, deşi guvernul tăiase orice comunicaţie telegrafică şi telefonică. Acum, cu toate că demonstraţiile cele mai vajnice par să se fi stins cu desăvârşire, situaţia nu e încă limpezită.”

Palestina trăeşte clipe de nesiguranţă, cu străzile deşarte, magazinele închise şi steaguri negre la casele notabililor arabi. Dar faptul ce mai interesant al acestei «săptămâni sângeroase» este că revolta pare să fi fost îndreptată mai mult împotriva englezilor decât a evreilor. La drept vorbind, arabii n’ar trebui să le poarte pică emigranţilor ebraici. Majoritatea băncilor arabe din Palestina şi-au văzut casele de bani umplute cu depunerile evreilor şi, nouile capitaluri le-au dat o extindere şi desvoltare neaşteptată. 

Şi dacă Palestina se află, astăzi, într-o anumită stare de prosperitate, o datoreşte tocmai venirei acestei afluenţe de substanţe. 

Şomaj aproape că nu există acolo. 

Arabii au fost aliaţii cei mai credincioşi ai englezilor, în timpul războiului mondial și, pricinile adevărate ale nemulțumirilor actuale constau în faptul că «Tinerimea Arabă» reproşează Angliei de a nu-şi fi ţinut unele angajamente formale, în cursul marelui conflict. Cele mai bune terenuri cultivabile ale ţării — relativ mică —ar fi proprietate ebraică şi lucrate cu muncitori evrei. Arabii reprezintă, azi, în Palestina, 73 la sută din populaţie. O majoritate covârşitoare care în 1921 şi 1928 şi-a mai revendicat drepturile în chip sângeros. 

...Şi norul acesta planează de acum încolo, ameninţător, deasupra soartei Pământului Sfânt.”

„Toate-s vechi și nouă toate”, însă importanța publicațiilor devine cu atât mai mare cu cât realizăm deplin această sintagmă. N-ar fi rău să mai și învățăm câte ceva din trecut. Digiteca Arcanum te susține în acest demers. De aceea e atât de simplu de utilizat!